De poţi să nu-ţi pierzi capul
Cînd cei din preajma ta şi-l pierd,
Şi pentru asta ţi-aduc o vină grea;
De poți să crezi în tine când se-ndoiesc cei mulți
Și totuși, de-ndoiala acestora să-asculți,
De poţi s-aştepţi şi de-aşteptare să nu fii obosit,
Iar de te mint vreunii, să nu te simţi minţit;
De poţi visa , iar visul stapîn să nu-ţi devie,
De poţi gîndi, iar gîndul o ţintă să nu-ţi fie,
De poţi să-nfrunţi izbind şi soarta dimpotrivă
Şi să te porţi cu-aceste năluci deopotrivă
De vezi sfărmate lucruri cu viaţa ta plătite
Şi poţi să le-nalţi iarăşi cu scule învechite,
De poţi să strîngi grămadă tot ce-ai agonisit
Şi să-ţi încerci norocul cu banul azvîrlit
Iar de vei pierde totul s-o iei de la-nceput
Fără să scoţi un murmur de ceea ce-ai pierdut,
De rabzi ca adevărul ce-ai spus fără prihană
Răstălmăcit să-ajungă pentru nebuni capcană,
De poți puterea, nervii şi inima sili
Să-ţi mai slujească mult, încă, după ce-or pieri
Şi să ţii piept la toate, deși n-ai sprijin drept nimic
Decât voința ce te-nedemnă ”tine piept!”,
De poți vorbi cu gloata şi să-ţi păstrezi tăria,
Ori de-i umbla cu regii să nu-ţi pierzi omenia,
De n-o putea nici unul să-ţi dea vreo lovitură
Şi toți te-or ţine-n seamă, dar nu peste măsură,
De poți să umpli bine momentul trecător
Cu șaizeci de secunde cît ţine drumul lor,
Al tău va fi pământul cu-a’ sale bogății
Şi mai mult decât asta, OM, fiule, vei fi!
Rudyard Kipling