Ideea de a face acesta declaratie a plecat de la un mic citat care mi-a dat de gandit vizavi de munca pe care o fac, aceea de psihoterapeut de orientare psihanalitica. Gandul citit este urmatorul – “putem vedea doar ceea ce suntem”. Mi-a plăcut cum suna, dar apoi m-am întrebat ce as putea intelege eu din asta?…si uite-asa au inceput sa se desfaca gandurile.
Am această credință, că noi oamenii considerăm studiul minții mai degrabă interesant decât altfel. În ultimii ani vedem un fel de explozie pentru tot felul de denumiri – psihoterapeuți de toate felurile, consilieri, coach și multe altele – sub care s-ar ascunde persoane interesate de felul în care funcționează mintea noastră, și într-un sens mai larg, psihicul nostru. Unii vor să-l cunoască, alții – vor să atingă anumite obiective specifice.
„Viața am asemuit-o întotdeauna unei plante care trăiește din rizomul ei. Viața sa propriu-zisă nu e vizibilă, ea isi are sălașul in rizom. Ceea ce devine vizibil deasupra pământului durează doar o vară. Apoi se ofilește – o apariție efemera. Dacă ne gândim la devenire și dispariția infinită a vieții și a culturilor, mi se conturează impresia unei deșertăciuni absolute; dar eu n-am pierdut niciodată sentimentul perenității vieții sub eterna schimbare. Ceea ce se vede este floarea, ea este cea care dispare. Rizomul dăinuie.”
“Chiar dacă mobilizezi toată experiența pe care o ai, fiecare fragment din ea, nu înseamnă prea mult atunci când te confrunți cu viața reală, așa cum e, având a decide ce să spui sau să gândesti aproape instantaneu.”
Acum vreo două luni, discutam cu colegii mei dintr-un grup de lucru analitic despre realitatea psihică în concepția bioniana, mai precis capitolul 9 din cartea lui N. Symington (1997). Nu ofer această informație inutil, ci tocmai pentru că, dacă veți fi curioși să citiți acest capitol, veți vedea că are un conținut nu neapărat greu de înțeles, însă dificil de discutat. Ceea ce mi-a atras atenția atunci, și am pus în discuție în cadrul grupului, a fost motto-ul ales de autor pentru acest capitol; el sună în felul următor:
“Cine nu e șocat de teoria cuantică, înseamnă că nu a înțeles-o”
Adesea, în psihoterapie, întâlnim o situație interesantă – adulți independenți din multe și importante puncte de vedere, descoperă într-o zi că educația primită de la părinții lor i-a marcat în mod semnificativ și că nu le vine deloc ușor să negocieze cu “bagajul” pe care l-au primit în primii ani de viață. Și asta nu presupune neapărat ca acel “bagaj” este unul negativ, însă felul în care se petrece viața presupune o ajustare relativ continuă la realități interne și externe în perpetuă schimbare. Iar în rândurile următoare vom vorbi puțin despre modalitatea prin care educația își dezvoltă forța și limitarea asupra destinului copilului și, mai târziu, al adultului.
““…the door is shut/ But so is your mind.”
După ploaie vine vremea buna, se zice. Bine, cred ca asta da cumva seama de felul in care ne raportam la viață in general, mai ales ca mai niciodată nu auzim ca după vremea buna va veni ploaia, ca si cum ploaia e ceva ce ne cam încurca planurile de viată si nu vrem sa știm neapărat ceea ce se dovedește a fi evident in cele din urma. Am rămas întotdeauna reflexiv in privința acestui fapt: cum se face ca in educația noastră nu intra antrenamentul pentru viata adevarata, acea viata in care binele si raul se împletesc zi de zi!? Acea viata in care Dumnezeu si diavolul exista si, intr-o forma sau alta, ne influențează cursul vietii noastre, uneori chiar ne fixează destine? Si imi aduc aminte cum îmi spunea cineva demult ca nu crede in Dumnezeu insa i se pare evident ca diavolul exista, caci atata răutate si agresivitate in viata de zi cu zi cu greu se poate explica altfel!
Cura psihanalitica se ghidează după reguli tehnice si etice care decurg din teoria funcționării aparatului psihic, teoria dezvoltării afective, teoria psihogenezei tulburărilor psihice si teoria traumei. Aceste reguli sunt:
Ceea ce urmeaza poate fi interpretat ca avand un caracter defensiv desi eu prefer sa pun accentul pe cel asociativ. Textul rezulta din lectura catorva randuri din Seminariile braziliene bioniene – mai précis primul capitol. E ca si cum as incerca sa mai salvez ceva din ce-as putea face sau stii avand constiinta faptului ca nu voi reusi, de unde si titlul ales. Ma voi tine totusi destul de aproape de text incercand o aranjare proprie.
“ Știm ca primul pas al dominării intelectuale a mediului in care trăim este găsirea de generalități, reguli, legi care aduc ordinea in haos. Prin aceasta munca simplificam lumea fenomenelor, dar nu ne putem împiedica ca in același timp sa o si falsificam, mai ales daca e vorba despre procese de dezvoltare si de transformare” scria Freud in 1937 in lucrarea “Analiza cu final si analiza nesfârșită”.
Plecând de la acest pasaj m-am gândit in felul următor.
Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Citeste mai mult