Anii trec și îmi dau seama că anumite teme străbat timpurile și ajung și în mintea mea, dinăuntrul meu sau aduse de multitudinea de oameni pe care îi întâlnesc când și când. Una dintre aceste teme, a cărei intensitate nu pare a scădea în acord cu moda, este: care este secretul unei relații bune? Este o întrebare atât de presantă pe care ne-o adresăm de-a lungul vârstelor, proprii sau istorice, încât nu avea cum să mă ocolească.
Povesti
Am această credință, că noi oamenii considerăm studiul minții mai degrabă interesant decât altfel. În ultimii ani vedem un fel de explozie pentru tot felul de denumiri – psihoterapeuți de toate felurile, consilieri, coach și multe altele – sub care s-ar ascunde persoane interesate de felul în care funcționează mintea noastră, și într-un sens mai larg, psihicul nostru. Unii vor să-l cunoască, alții – vor să atingă anumite obiective specifice.
[blockquote align=”none” author=”Povestea fără sfârșit”]”AURYN te va apăra și te va călăuzi, dar niciodată n-ai voie să intervii, indiferent de ce vei vedea, căci începând din clipa aceasta propria ta părere nu mai are nici o importanță. De aceea trebuie să pornești la drum fără nici o armă. Trebuie să lași să se întâmple tot ce se întâmplă. Totul trebuie să aibă aceeași importanță pentru tine, și binele, și răul, și ceea ce-i frumos, și ceea ce-i urât, și prostia, și înțelepciunea, după cum și pentru Crăiasa Copilă totul are aceeași importanță. Nu ai voie decât să cauți și să întrebi, nu însă să și judeci după propria ta judecată. Să nu uiți asta niciodată, Atreiu”[/blockquote]
