Povestea ta…

[blockquote align=”none” author=”Povestea fără sfârșit”]”AURYN te va apăra și te va călăuzi, dar niciodată n-ai voie să intervii, indiferent de ce vei vedea, căci începând din clipa aceasta propria ta părere nu mai are nici o importanță. De aceea trebuie să pornești la drum fără nici o armă. Trebuie să lași să se întâmple tot ce se întâmplă. Totul trebuie să aibă aceeași importanță pentru tine, și binele, și răul, și ceea ce-i frumos, și ceea ce-i urât, și prostia, și înțelepciunea, după cum și pentru Crăiasa Copilă totul are aceeași importanță. Nu ai voie decât să cauți și să întrebi, nu însă să și judeci după propria ta judecată. Să nu uiți asta niciodată, Atreiu”[/blockquote]

Da, știu, este o poveste, Povestea fără sfârșit, dar cat de potrivit suna aceste cuvinte pentru cel ce ar vrea sa plece pe drumul auto-cunoașterii, fie ca ne referim la o cunoaștere a propriei minți, fie ca ne referim la o cunoaștere spirituala sau poate le vom uni in ceea ce se numește proces al individuatiei.

Sa poți lăsa deoparte, cel puțin pentru moment, propria ta părere, tocmai pentru a face cunoștință, uneori pentru prima oara in viață, cu felul in care organismul tău – psihic si somatic – funcționează! Exprimarea din citat poate ca face orgoliul sa se agite un pic in piept – „propria ta părere nu mai are nici o importanța”…da, cred ca uneori e necesara străbaterea unui drum lung, pana sa poți sa observi fără a judeca, adică sa îți poți suspenda pe moment propria gândire si sa aloci un loc de cinste capacitații de a observa dar, mai ales, celei de a (te) întreba.

Cred ca daca am putea cu adevărat sa plecam la drum fără nici o arma, adică fără propriile păreri (de)-formate despre ce înseamnă viața, lumea, ce însemnam noi,…am avea atât de multe surprize plăcute! E  la fel ca in acea expresie care spune ca cel care vorbește mult, învață puțin. Pentru ca întreg pasajul așază cadrul potrivit pentru a învăța ceva din experiența proprie si din experiența lumii.

Sa poți acorda atenție fiecărui lucru care pica in fata ochilor tai nu înseamnă, așa cum logica ne-ar putea invita sa gândim, ca nimic nu are nici o importanta – dimpotrivă ! Pentru ca totul sa aibă aceeași importanta este necesar sa ai o disciplina a curiozității si a răbdării: momentul in care vezi un fir de iarba cu o picătură de roua  ce sta sa cada de pe el, momentul in care simți buzele iubitei intre buzele tale sau momentul in care ești fascinat de cum mașina de spălat învârte rufele in ea, ei bine, toate au un ceva de spus. Doar sa vrei sa asculți…

Probabil ca cel mai „periculos” pasaj este primul, ba chiar începutul primei fraze: AURYN te va apăra si te va călăuzi! Aruncați într-o lume de ciment, in care simbolizarea/simbolicul sta sa piatra, cine mai crede ca Viața, Dumnezeu, Buddha, AURYN îl poate apăra si călăuzi? Dar pentru cel care pleacă pe Calea lui e important sa știe ca exista o forță pozitiva, care susține parcursul, chiar si atunci când el însuși renunță. Ca așa e!

Iata ce ne spune Marion Milner, in Mainile Dumnezeului Viu:

„Cu siguranță, unii pacienți păreau să fie conștienți, vag sau din ce în ce mai mult, de o forță în ei care avea legătură cu creșterea, creșterea spre propria formă; de asemenea, ca ceva ce părea să fie simțit ca fiind ceva ce îi împingea să desființeze falsele organizări interioare care nu le aparțineau cu adevărat; ceva care poate fi, de asemenea, profund temut, ca un fel de furie creatoare, care nu-i va lăsa să se mulțumească cu o simplă adaptare conformă; și, de asemenea, temut din cauza haosului temporar pe care trebuie să-l provoace atunci când integrările pe o bază falsă sunt în curs de destrămare pentru ca să apară una mai bună”. (din The collected papers of Emmanuel Ghent, Heart melts forward).

In cuvinte puține, creșterea spre propria forma e posibila atunci când pornești la drum fără prejudecați. Iar odată ce Acela care s-a decis sa meargă in Călătoria Vieții Lui pleacă la drum, El trebuie sa nu uite niciodată regulile, adică sa știe ca nu doar ca nu mai exista întoarcere, ci si ca va intra in propria Poveste fără sfârșit.

Mai ramane doar ca terapeutul sa poata sa-și aminteasca asta…și sa sustină asta!

Adică eu…tu…noi…