Plec în scrierea acestui articol de la o experiență pe care am avut-o și care cred că este destul de întâlnită azi: ascultarea de podcasturi, de emisiuni înainte de culcare și în timpul somnului.Cum programul meu este destul de plin peste zi, nu prea am timp să ascult sau să vizionez materiale, astfel încât nu-mi rămâne decât partea de seară pentru asta. Experiența pe care am avut-o se referă la faptul că de câteva ori am adormit ascultând anumite materiale de pe YouTube. Nimic special în asta. Ce m-a frapat a apărut la câteva zile după ce o asemenea secvență s-a repetat, și anume atunci când am adormit fără să ascult nimic. În acea noapte am visat profund și mi-am reamintit visele. M-am trezit cu gândul că mi-era „poftă” să visez, abia apoi făcând legătura cu faptul că atunci când am adormit ascultând diverse materiale, deși cred că am dormit, totuși nu am avut acea senzație că somnul meu a fost la fel de profund și, trezindu-mă de mai multe ori, nici nu sunt sigur că am visat ceva. Cred că oricare dintre noi poate avea o asemenea experiență, dacă nu cumva a și avut-o.
Plecând de la această experiență m-am gândit să studiez un pic problema și rândurile următoare sunt ceea ce a rezultat – mai mult întrebări decât lămuriri. Dar vorba lui Winnicott – “Există cineva care să fi încercat să-și învețe copiii cum să umble cu chibriturile, ascunzându-le?”
Din cele câteva cercetări din neuroștiință pe care le-am citit, rezultă că conținutul media ascultat/privit înainte de culcare ajunge în visele noastre și, ceea ce mă interesează în special, se pare că produce niște întreruperi în somnul REM asociat cu somnul cu vise (deși știm că visele nu apar doar în acest stadiu). Ceea ce ar sugera că acest conținut media, inclusiv adormitul cu televizorul deschis, influențează calitatea somnului și spune ceva despre vise, inclusiv le poate perturba. Din scrierile lor am înțeles că există ipoteza că oferta de conținuturi media ar putea genera un fel de scurtcircuit psihic, anulând munca psihică, de altfel, necesară echilibrului nostru.
Interesul unui psihoterapeut cu gândire psihanalitică pentru vise nu cred că mai necesită argumentări laborioase – în psihanaliză visele au fost considerate “calea regală către inconștient”, iar studiul lor este baza pe care Freud a așezat această tehnică terapeutică. Interpretarea viselor, publicată în 1900, încă este una dintre cărțile cele mai instructive din psihanaliză, întrucât descrie cu acuratețe, și exemplifică, procesele de bază ale dinamicii psihice inconștiente. Importanța acestora depășește cu mult interpretarea viselor.
În cele ce urmează nu am să mă refer la visul din timpul nopții și importanța lui…s-a scris despre asta. Voi considera visarea ca proces psihic vital pentru supraviețuirea psihică, nu ca scenariu imaginativ din timpul nopții. Pentru a putea înțelege un pic mai bine în ce fel folosesc ideea visării, și apoi în ce fel adresez problema consumului media, sunt necesare câteva idei din psihanaliză.
Creșterea psihică nu înseamnă altceva decât faptul că organismul nostru procesează o serie de informații care îl ajută să-și actualizeze potențialitățile. Unele informații vin dinăuntru, altele vin din afară, însă pentru scopul meu este indiferent de unde vin, căci mă interesează “aparatul” pe care organismul uman îl folosește pentru a transforma informația în beneficiul propriu. Când omul nu reușește să crească emoțional, să se maturizeze, ceva împiedică “aparatul” despre care vorbesc să proceseze informația în moduri folositoare.
Știm deja că nu știm cum funcționează exact acest “aparat”. Mai știm și că acest aparat, la începutul vieții, nu este dezvoltat și are nevoie de un mediu suficient de bun pentru a “începe” să funcționeze în sprijinul organismului. Astfel, imediat după naștere, “aparatul” care susține activitatea de creștere emoțională – și nu numai – a bebelușului este mama (mediul de îngrijire). Ea va procesa, va metaboliza, spunem noi, informația necesară bebelușului și i-o va livra în moduri utile acestuia. Procesul este unul inconștient.
Cuvinte precum conținut-conținător, holding, mama suficient de bună, mentalizare descriu fiecare, în parte, din perspective diferite, ceva esențial din condițiile necesare dezvoltării mintii bune a copilului.
Când mediul de îngrijire (mama), din diferite motive, nu poate procesa informația pentru copil, mintea copilului nu poate procesa nici ea informația de care are nevoie și atunci apare stagnarea. Anxietățile timpurii sunt deja renumite și apar nu doar atunci, ci și în patologiile grave – fragmentare, anihilare, pierdere sunt cuvinte ce le descriu.
Dar ce înseamnă acest „a procesa” sau „a metaboliza”? Desigur, este un proces inconștient și constă în crearea de legături între diferitele conținuturi pe care mediul exterior și interior le livrează. Sensul nu poate ieși decât din conexiune – culoarea alb nu are sens decât dacă îi adaugi culoarea negru, pentru a le diferenția și lega în același timp. Pe baza lor poți face descrieri și potriviri din ce în ce mai complexe ale celor două culori. Fără diferențierea inițială, culoarea alb nu are niciun sens.
Informațiile despre care vorbim vin inițial în forme senzoriale modificate și de aceea e nevoie de un aparat pentru a le decodifica și a le face utile minții noastre. Cum spuneam, fără acel aparat, nu există posibilitatea de a folosi informația, căci ea va fi într-o formă pe care mintea nu o poate folosi. Fără conexiunile între diferitele conținuturi senzoriale, emoții, reacții corporale, manifestări exterioare corpului, mintea nu se dezvoltă.
De aceea noi spunem că fără un contact cu realitatea nu putem crește – contactul presupune un sistem psihic capabil să primească informația în forma inițială și apoi să și-o adapteze propriei funcționări. Când depărtarea de realitate este mare, vorbim de boală psihică. Când contactul este bun, atunci informația poate fi despachetată și sistemul se dezvoltă făcând apel la înzestrările lui naturale.
De ce am ținut să fac toate aceste precizări despre funcționarea minții – ei bine, procesualitatea despre care am vorbit o numesc visare. Acea capacitate misterioasă a minții noastre de a prelucra informațiile din mediu înspre propriul beneficiu. Și, desigur, visarea sau reveria este o capacitate care trebuie îngrijită.
Din aceste informații și din experiența avută apare întrebarea – oare nu cumva efectul nociv al rețelelor sociale, care devine din ce în ce mai evident – încât au început adresarea de politici de protecție pentru minori – oare nu cumva acest efect nociv are de-a face cu interferențe sau chiar cu blocarea visării? Nu cumva tocmai informațiile și modalitatea în care ne sunt livrate acestea afectează capacitatea noastră de funcționare internă? Eu unul am trăit-o într-o modalitate de suprafață, dar mă întreb: dacă aș continua să îmi afectez somnul urmărind podcasturi în fiecare seară, oare dincolo de faptul că m-aș trezi mai des noaptea, nu ar fi afectată și capacitatea mea de procesare a informațiilor de care mintea mea are nevoie pentru a fi în bună funcționare?
Poate că ar fi bine ca fiecare să-și adreseze pentru sine aceste întrebări, căci în studii statistice poate e mai greu să credem. Și poate că nici nu e recomandat să credem musai, cât să lăsăm mintea noastră să interacționeze cu aceste întrebări, să ne urmărim un pic felul în care ne simțim înainte și după expunerea la media, cum ne e somnul afectat, dacă ne e, de asemenea conținuturi, cum ne simțim a doua zi, a treia sau după o săptămână?
Aș încerca să arunc o privire un pic mai departe…la ce înseamnă acest spațiu virtual și la apariția AI-ului. Încă nu s-a scris foarte multe despre asta, dar acum e timpul potrivit.
În primul rând cred că e ușor de observat că adesea conținutul media este folosit pentru a contracara diferite anxietăți care pot apărea atunci când rămâi față în față cu tine. În lipsa capacității aparatului de a face gânduri, sistemul psihic ar fi expus unor situații tare neplăcute. El a învățat să activeze tot felul de mecanisme de apărare pentru a nu fi inundat dincolo de propria putință, de tensiuni. Astfel, când apare anxietatea, tendința de a lua telefonul sau tableta și a te afunda în conținut media, de orice natură ar fi el, este prezentă și, din această asociere anxietate–consum, se poate consolida cu ușurință o dependență.
Dat fiind că o interacțiune pozitivă și consistentă implică un dialog cu o altă persoană, care la rândul ei e atentă la ce se discută, folosirea diferitelor platforme AI pentru “discuții” ridică, cel puțin în mintea mea, semne serioase de întrebare. De fapt, interacțiunea cu AI mimează existența unui spațiu bun, de schimb autentic informațional, plin de sens și semnificație simbolică. Nuanța de concret a unui asemenea schimb însă îl trădează, iar procesul care, la prima vedere, este foarte bogat și dinamic, riscă să fie doar o simulare a unui proces de creștere. Căci nu despre capacitatea AI de a furniza informație corectă sau falsă este vorba, ci despre condițiile în care mintea umană se poate dezvolta astfel încât să poată procesa cu eficiență informația care îi parvine.
Cred că aspectul cel mai periculos este atunci când omul își proiectează lumea internă în lumea virtuală. De-acolo bucuria de a trăi va cunoaște falsitatea și colapsul, căci aparența de spațiu nelimitat temporal, spațial și simbolic, este de fapt un non-spațiu. Într-un non-spațiu, simbolul nu poate respira.
Aș adăuga doar că și acest eșec al folosirii spațiului virtual, în care în mod intenționat am inclus, poate incorect, conținut media și uzul AI, se sprijină poate pe o intenție onorabilă – și aceea de căutare a unui ajutor în procesarea internă a informațiilor. Neputând să-și folosească eficient spațiul mental, apelarea la oferta infinită media poate părea atrăgătoare și chiar salvatoare. Dorința de a scăpa de durerea mentală necesită o abordare specifică și este de înțeles. Pe de altă parte însă, psihanaliza este traversată de o idee puternică – gândirea se dezvoltă din lipsă. În prezența lipsei aparatul mental încearcă să atenueze frustrarea și astfel se dezvoltă. Ori pare că AI-ul vine tocmai ca o ofertă nelimitată, întotdeauna la dispoziție, întotdeauna pregătit să gratifice frustrările inerente unei vieți de om. Dacă se întâmplă așa, ia combustibilul de care noi avem nevoie pentru a dezvolta propria gândire.
În rândurile de mai sus am încercat doar să îndrept atenția, plecând de la o experiență personală, asupra unui subiect de mare actualitate și importanță. Subliniind faptul că este posibil ca uriașa cantitate de conținut media ce ne este în prezent la îndemână, de fapt, să anuleze o parte din funcționarea noastră sănătoasă și că utilizarea platformelor AI să creeze un mediu pretins hrănitor, nu înseamnă neapărat că soluția este una de tipul totul sau nimic. Nu pledez pentru o retragere din lumea digitală, ci pentru o mai bună cunoaștere a propriei minți și a felului în care aceasta funcționează. Poate că cel mai util lucru pe care îl putem face este să ne cultivăm, cu răbdare, tocmai acea capacitate de a rămâne singuri cu noi înșine ca exercițiu de locuire a propriului spațiu interior. Visarea, în sensul în care am folosit-o aici, nu este un lux al celor cu timp liber, ci o nevoie fundamentală, la fel de reală ca somnul sau hrana. Și, poate, la fel de ușor de neglijat atunci când lumea ne oferă, la orice oră, ceva mai colorat și mai zgomotos în loc.
Bibliografie:
Allen, J.G.; Fonagy, P.; Bateman, A. (2022) Mentalizarea in practica psihoterapiei, Ed.Trei
Marzi, A (2016) Cyberghosts from the dephts Ed.Karnac
Moverley M, Schedl M, Goritz, A. (2018) Media dreamind and media consuption, International Journal of Dream Research
Ogden, Th. (2014) Arta psihanalizei, Ed. Insight
Solms, M. (2022) Izvorul ascuns. De ce si cum se naste constiinta
Stuart, K, Conduit, R. (2009) Auditory inhibition of rapid eye muvement and dream recall from REM sleep
Winnicott, D.W. (2003) Convorbiri psihanalitice cu parintii, Ed.Trei