Plec în scrierea acestui articol de la o experiență pe care am avut-o și care cred că este destul de întâlnită azi: ascultarea de podcasturi, de emisiuni înainte de culcare și în timpul somnului.Cum programul meu este destul de plin peste zi, nu prea am timp să ascult sau să vizionez materiale, astfel încât nu-mi rămâne decât partea de seară pentru asta. Experiența pe care am avut-o se referă la faptul că de câteva ori am adormit ascultând anumite materiale de pe YouTube. Nimic special în asta. Ce m-a frapat a apărut la câteva zile după ce o asemenea secvență s-a repetat, și anume atunci când am adormit fără să ascult nimic. În acea noapte am visat profund și mi-am reamintit visele. M-am trezit cu gândul că mi-era „poftă” să visez, abia apoi făcând legătura cu faptul că atunci când am adormit ascultând diverse materiale, deși cred că am dormit, totuși nu am avut acea senzație că somnul meu a fost la fel de profund și, trezindu-mă de mai multe ori, nici nu sunt sigur că am visat ceva. Cred că oricare dintre noi poate avea o asemenea experiență, dacă nu cumva a și avut-o.
Valentin Miu
O conversație profundă despre sexualitatea masculină, privită dincolo de performanță… ca experiență psihică… Despre locul în care se întâlnesc identitatea, rușinea, anxietatea, dorința și relația cu celălalt.
Ce se întâmplă când miza devine prea reală
Mi-au trebuit mai multe lecturi ale lui Winnicott ca să pricep ceva din ce vrea el să spună prin cuvântul „joacă”. Faptul că pentru el era esențial apare în lucrările lui sub forma: dacă un terapeut nu se poate juca, ei bine, nu și-a ales meseria potrivită pentru el.
Există o întrebare care stă în inima fiecărei ședințe de terapie, rareori pusă cu voce tare: ce se întâmplă înăuntrul terapeutului în timp ce pacientul vorbește? Nu ce gândește terapeutul — ce simte. Paula Heimann a avut un răspuns clar. Și a schimbat psihanaliza pentru totdeauna.
– Despre tristețe-
În rândurile care urmează îmi propun să formulez un răspuns la întrebarea – ce să fac atunci când mă simt…trist, bucuros, dezamăgit, etc. Știm din practica zilnică despre faptul că nevoia pentru un asemenea răspuns e foarte mare dar și că avem cunoștințele necesare pentru a-l formula. De foarte multe ori, aceasta întrebare apare având în minte dorința de a te elibera de asemenea trăiri, de a le depăși într-un fel sau altul, în orice caz, de a elimina efectul lor perturbator. Voi aborda subiectul dintr-o perspectivă diferită, și anume, cum putem transforma trăirile noastre în experiențe umane cu sens. Scopul este îmbogățirea vieții printr-o înțelegere psihanalitică a funcționării normale umane și a locului nostru în lume.
– Note libere despre Freud, Winnicott și Kohut –
Mai zilele trecute vorbeam cu un prieten care m-a întrebat cu toată onestitatea dacă nu cumva terapeutul trebuie să posede o abilitate peste medie de a sta la palavre, nu atât de a asculta cât de a putea să vorbească vrute și nevrute, ore în șir. Mi s-a părut atât de comică această abordare încât am lăsat-o să se transforme într-un text. Nu aș putea considera că este un răspuns direct la întrebarea lui, doar câteva gânduri adunate din trei colțuri.
(partea a doua)
Probabil că ați trăit de nenumărate ori fenomenul acesta interesant ca, atunci când mintea voastră este preocupată de un subiect, informațiile despre subiectul cu pricina să „vină” ca și cum ar fi chemate.Ei bine, așa mi se întâmplă și mie de multe ori și, după ce am scris articolul despre grija de interior, am găsit, ca din întâmplare, un alt pasaj care mă îndeamnă să continui scrisul acela.
Folosesc adesea expresia de igiena mentală când mă refer la grija pe care trebuie să ne-o purtam pentru interiorul nostru. Nu mai știu unde și când am auzit-o, dacă chiar așa s-a întâmplat, însă mi-a plăcut ce vrea să exprime și-am adoptat-o ca să pot comunica celor cu care lucrez că fiecare dintre noi trebuie să aibă grijă de propria minte și, mai extins, de propria lume interioară.
Anii trec și îmi dau seama că anumite teme străbat timpurile și ajung și în mintea mea, dinăuntrul meu sau aduse de multitudinea de oameni pe care îi întâlnesc când și când. Una dintre aceste teme, a cărei intensitate nu pare a scădea în acord cu moda, este: care este secretul unei relații bune? Este o întrebare atât de presantă pe care ne-o adresăm de-a lungul vârstelor, proprii sau istorice, încât nu avea cum să mă ocolească.
Imaginea pe care mai multe texte, culminând cu cel al lui Ghent, mi-au lăsat-o în minte, a fost aceea a unei funcționări interne care poate fi perceputa, descrisă și înțeleasă prin psihanaliza: așa cum tendințele distructive sunt identificabile încă de la începutul vieții, la fel sunt și tendințele integratoare sau, dacă vreți, cele bune. Ele funcționează în paralel, iar tensiunea dintre ele dă conținut vieții noastre. Dar nu este ca și cum dacă învinge una dintre ele într-un moment anume, cealaltă dispare ci, pur și simplu, trebuie să rămânem conștienți ca acolo unde este lumină, este și umbră.
