Când se întâlnesc doi oameni, exista mereu posibilitatea sa iasă ceva extraordinar. Când se întâlnesc trei, lucrurile se pot complica si odată cu ele, si oportunitățile de înțelegere, oglindire si dezvoltare. Dar când mai mulți se pun împreună, aproape întotdeauna sunt uimit de felul in care se deschid noi si noi perspective.
[blockquote align=”none” author=”Povestea fără sfârșit”]”AURYN te va apăra și te va călăuzi, dar niciodată n-ai voie să intervii, indiferent de ce vei vedea, căci începând din clipa aceasta propria ta părere nu mai are nici o importanță. De aceea trebuie să pornești la drum fără nici o armă. Trebuie să lași să se întâmple tot ce se întâmplă. Totul trebuie să aibă aceeași importanță pentru tine, și binele, și răul, și ceea ce-i frumos, și ceea ce-i urât, și prostia, și înțelepciunea, după cum și pentru Crăiasa Copilă totul are aceeași importanță. Nu ai voie decât să cauți și să întrebi, nu însă să și judeci după propria ta judecată. Să nu uiți asta niciodată, Atreiu”[/blockquote]
Acum vreo două luni, discutam cu colegii mei dintr-un grup de lucru analitic despre realitatea psihică în concepția bioniana, mai precis capitolul 9 din cartea lui N. Symington (1997). Nu ofer această informație inutil, ci tocmai pentru că, dacă veți fi curioși să citiți acest capitol, veți vedea că are un conținut nu neapărat greu de înțeles, însă dificil de discutat. Ceea ce mi-a atras atenția atunci, și am pus în discuție în cadrul grupului, a fost motto-ul ales de autor pentru acest capitol; el sună în felul următor:
“Cine nu e șocat de teoria cuantică, înseamnă că nu a înțeles-o”
In timp ce urcam pe o panta abrupta, vorbeam, spuneam glume si ne simteam bine. E adevarat ca era o ceata destul de deasa, asa cum numai pe munte iarna poate fi. Stiam ca putin mai sus ninge, dar inca nu ajunsesem acolo. Cu fiecare pas pe care il faceam se instala inauntru o epuizare pe care nu o gandeam si, cred ca in prima faza, nici macar nu o simteam. Doar asezam pas dupa pas, asa cum se urca la varf, incet si sigur, pentru ca stiam ca intotdeauna ajung pe varf. De data asta insa, a fost altfel!
L-am citit prima oara pe Castaneda acum vreo 10 ani la recomandarea unui bun cititor. Considerandu-ma un bun cititor, am inceput cu primul volum din seria lucrarilor lui – Invataturile lui Don Juan. Au urmat celelalte, destul de rapid. Pe-atunci nu imi dadeam prea bine seama ce anume ma impingea sau ma tragea sa citesc; acum, dupa trecerea timpului, mi-a iesit la suprafata mintii ca gandul care m-a condus prin nenumarate lumi si lecturi, este gandul pe care l-am primit acum mult mai multi ani, din cu totul alte lecturi – suntem ceea ce gandim!
Un gand simplu, a carei greutate o uit(am) peste zi!
[blockquote align=”none” author=”ps.2″]„Sa rupem legaturile lor si sa lepadam de la noi jugul lor”[/blockquote]
Randurile care urmeaza au aparut din variatele lecturi facute de-a lungul ultimului an de zile, pentru diferite momente si contexte. Cumva subiectul discutat (si acesta este doar unul dintr-o grupa mai mare), s-a ales singur, in sensul in care atunci cand citeam, nu urmaream in mod specific firul desprins aici.
[blockquote align=”none” author=”Alexandru Paleologu”]„…intalnirea cu superiorul bun-simt, care iti deschide ochii in fata vastelor si profundelor evidente, ma zguduie ca prezenta geniului.”[/blockquote]
Am inceput sa ma gandesc la cuvintele din jurul simtului in momentul in care am tradus un text, relativ dificil – o nota asupra gandirii stiintifice pusa pe hartie de W.Bion – in care exista mai multe referinte la simtul comun sau la bunul-simt, depinde cum ai alege sa traduci. In orice caz, in momentul in care am avut in fata ochilor cele doua expresii, am realizat ca poate englezescul „common sense” nu le cuprinde pe amandoua si, daca totusi le cuprinde, cum am putea face diferenta in romana, a unui sens sau a celuilalt? In mod evident in romana, simtul comun nu e tot una cu bunul-simt.
Dupa ce, in trecut, am participat la webinariile Iarpp ma asteptam ca organizarea sa fie foarte buna iar dinamica relationala impresionanta. Si chiar asa a fost.
Prezenta mea la acest simpozion, alaturi nu doar de alti colegi din Romania cu care am discutat pe marginea organizarii si a prezentarilor la care am participat, ci si alaturi de celelalte sute de analisti si terapeuti din intreaga lume, imi aduce acel tip de confirmare – nu crezi pana nu vezi. Oameni din intreaga lume s-au adunat impreuna pentru a vorbi . . . si nu numai pentru a discuta.
Eu nu stiam ce e aceea o pandemie…cand a inceput sa se auda, tocmai eram la mine in gradina, schimbam ghiveciul unei flori…crescuse mult si ghiveciul ii ramase prea mic si ma gandeam ca anul acesta va creste frumos pentru ca ii voi amenaja conditiile necesare pentru asta.
Din mijlocul confuziei generale care pare fara margini, ma vad iarasi fata in fata cu pagina goala ce-si asteapta cuvintele. Uneori ma enerveaza, pentru ca stiu ca imi cere cuvinte si eu nu sunt in starea potrivita sa i le dau iar alteori, pur si simplu, nu le am. De data asta insa, cuvintele m-au adus iarasi in fata voastra.
Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Citeste mai mult