Am această credință, că noi oamenii considerăm studiul minții mai degrabă interesant decât altfel. În ultimii ani vedem un fel de explozie pentru tot felul de denumiri – psihoterapeuți de toate felurile, consilieri, coach și multe altele – sub care s-ar ascunde persoane interesate de felul în care funcționează mintea noastră, și într-un sens mai larg, psihicul nostru. Unii vor să-l cunoască, alții – vor să atingă anumite obiective specifice.
„…intalnirea cu superiorul bun-simt, care iti deschide ochii in fata vastelor si profundelor evidente, ma zguduie ca prezenta geniului.”
Am inceput sa ma gandesc la cuvintele din jurul simtului in momentul in care am tradus un text, relativ dificil – o nota asupra gandirii stiintifice pusa pe hartie de W.Bion – in care exista mai multe referinte la simtul comun sau la bunul-simt, depinde cum ai alege sa traduci. In orice caz, in momentul in care am avut in fata ochilor cele doua expresii, am realizat ca poate englezescul „common sense” nu le cuprinde pe amandoua si, daca totusi le cuprinde, cum am putea face diferenta in romana, a unui sens sau a celuilalt? In mod evident in romana, simtul comun nu e tot una cu bunul-simt.
Traim intr-o vreme in care interesul pentru functionarea mintii este foarte raspandit. Avem la dispozitie o cantitate de informatii despre orice aspect al acestui instrument extraordinar cu care suntem inzestrati dar in acelasi timp, paradoxal sau nu, realitatea concreta pare a arata altfel. Mi se pare ca se vorbeste foarte mult despre a fi liber si creativ, despre a te ierta pe tine si pe cei care ti-au gresit, despre contactul profund cu partile divine din noi dar in acelasi timp, dorintele si agresivitatea asociata lor produc conflicte pana la limita auto-distructivitatii.
“Singura tacere pe care utopia comunicarii o cunoaste este pana, defectiunea masinii, oprirea transmisiunii. E mai curand o incetare a tehnicitatii decat emergenta unei interioritati” (Le Breton)
Importanta conceptului de alianta terapeutica este data de legatura puternica pe care o are cu eficacitatea terapeutica si de faptul ca genereaza o disponibilitate de re-cunoastere si elaborare a manifestarilor (profund) inconstiente. Dupa cum urmeaza sa arat aceasta disponibilitate este o urmare a unei interactiuni specifice intre analist si analizand, la niveluri diferite de profunzime. Asa cum sugereaza si titlul ma voi ocupa in continuare doar de anumite aspecte ale aliantei terapeutice, aspecte pe care personal le consider de cea mai mare importanta pentru subiectul discutat. Pentru a face acest lucru am sa ma refer la un text introductiv scris de W.Mertens la inceputul capitolului despre alianta terapeutica din utila lucrare “Introducere in terapia psihanalitica”. Este vorba de un text in care apar o serie de intrebari al caror raspuns urmeaza sa fie mai mult sau mai putin aflat prin lectura intregului capitol despre alianta. Va propun insa o lectura putin diferita.
In orice incercare de explicare a procesului terapeutic psihanalitic exista cativa termeni care nu numai ca nu pot fi evitati dar chiar alcatuiesc aspectul esential si specific al acestui proces. Dintre acesti termeni am ales sa ma opresc acum la doi dintre ei: interpretare si transfer. Cred ca fara acesti doi termeni psihanaliza ca proces nu poate fi explicata si data fiind importanta lor este de la sine inteleasa si atentia cu care sunt priviti.
Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Citeste mai mult