Eu nu stiam ce e aceea o pandemie…cand a inceput sa se auda, tocmai eram la mine in gradina, schimbam ghiveciul unei flori…crescuse mult si ghiveciul ii ramase prea mic si ma gandeam ca anul acesta va creste frumos pentru ca ii voi amenaja conditiile necesare pentru asta.
Apoi a venit…mai rapid decat am putut procesa cu adevarat, lumea a capatat o alta culoare, la care privesc…privesc cu ochii mari! Si din cate vad, am pierdut startul…lumea in care am trait pana mai ieri a pierdut startul si virusul asta – pe numele lui Covid-19 – i-a luat-o inainte. Sistemul medical, la nivel mondial, a fost depasit!
Si ma gandesc….si imi amintesc….si vad…ca noile amenajari necesare traiului de zi cu zi activeaza profundele sisteme de atasament existente in noi. Ele devin active cand siguranta noastra nu mai e asigurata de mediul in care traim. Stand in casele noastre, aflam dureros de ne-mediat ca Eul nu este stapan in propria lui casa, omul nu este stapan pe planeta asta, ci doar traieste in iluzia ca ar fi, si-o intretine cum poate mai bine si pune in miscare mecanisme tare complicate prin care sa isi permita aceasta iluzie. In asemenea momente, felul in care ne pozitionam intern fata de Realitatea externa are legatura cu vitalitatea a ceea ce va urma.
Continuarea aici:
https://blog.iarpp.ro/din-inauntrul-casei/