Jurnal

Imi spunea zilele trecute un prieten ca in sistemul de invatamant actual nu se mai preda toleranta. Gandul mi-a ramas in minte fiind intr-un contrast aparent atat de puternic cu ceea ce gandesc in perioada asta. Mai precis, prin intermediul psihoterapiei, invatam sa ne regasim drumul catre noi prin ochii celorlalti. In mod evident avem nevoie de o pereche de ochi-martori in care sa ne oglindim si mai mult de-atat, in care sa ne re-cunoastem. Ori intoleranta poate ca asta presupune, sa te uiti in ochii celuilalt si nu numai sa nu poti recunoaste un peisaj, care fiind cat de cat familiar ai putea spune ca il poti accepta – pe celalalt – dar mai mult de-atat. Inseamna ca ceea ce vezi in ochii ceiluilat iti este nu numai strain ci si ca intr-un sens ameninta echilibrul propriu. Diferenta prea mare a celuilalt te poate re-prezenta in moduri pentru care inca nu esti pregatit.

Ce este interesant in psihanaliza este ca s-au putut dezvolta ramuri, diferite intre ele, unele aparent contradictorii, dar care, privite din anumite unghiuri si perspective, sunt egal valabile. Desigur, cu mult mai interesant sa privesti materialul analitic dobandit in lucrul propriu-zis si sa incerci sa decelezi intelesurile si modurile de functionare din care a aparut un asemenea material. Dintr-o asemenea incercare orice terapeut poate spune cu usurinta ca descopera multe structuri care merg in paralel. Si nu putini sunt autorii care au remarcat ca complexitatea functionarii psihice este data tocmai de acest activism sincron.

[blockquote align=”none” author=”Cesio”]“Putem concluziona ca lucram cu o concepție sincrona care este in armonie cu atemporalitatea inconștientului, care, in felul acesta, isi câștiga accesul la constient”[/blockquote]