Bulimia nervoasă, perspectivă psihodinamică

de Valentin Miu

În literatura de specialitate, bulimia nervoasă nu este văzută neapărat ca o boală cât ca un “obicei sau model de comportament înrădăcinat într-o personalitate” (Gabbard, p.347). Pacienţii cu această tulburare au o greutate relativ normală, ceea ce ii diferenţiază de cei anorexici, şi prezintă câteva caracteristici în funcţie de existenţa cărora va fi luat în considerare diagnosticul de bulimie nervoasă.  

Criterii de diagnostic

Primul criteriu de care trebuie să ţinem seama este prezenţa unor episoade repetate de exces de alimentare. Ideea de exces de alimentare însă poate fi cu usurinţă interpretată astfel încât a fost specificată şi o nuanţare. Excesul se referă la faptul de a mânca, într-o perioadă de timp, o cantitate de mâncare care este în mod evident mai mare decât ar mânca majoritatea oamenilor, în aceeaşi situaţie. Desigur, ne putem gândi că în cazul unei sărbători sau a vacanţei, cantitatea de mâncare diferă, fiind de obicei mai mare, însă bulimia presupune faptul că supraalimentarea nu este redusă la un cadru anume, ci apare în situaţii diverse.

Un alt aspect important al excesului se referă la existența lipsei de control, adică a incapacităţii de a nu mânca sau de a se opri din mâncat. De multe ori lipsa controlului este verbalizată ca renunţare la efortul de a controla comportamentul alimentar.

Continuarea aici:
https://color-mind.ro/ce-tulburari-tratambulimia-nervoasa/

S-ar putea să-ți placă

Lasă un comentariu

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Citeste mai mult