[blockquote align=”none” author=”Aron si Atlas”]”Stăm acum aici și ne gândim și ne formăm ideile, imaginându-te pe tine, viitorul nostru cititor. Când vei citi cuvintele noastre, va fi prezentul tău, iar acest timp va fi trecut demult. Și totuși, ești aici cu noi acum și noi îți vorbim în timp ce scriem anticipând viitorul. Ne uităm în urmă. Ne gândim la trecutul nostru și la istoria psihanalizei în timp ce investigăm problema viitorului. Ceea ce scriem poate fi determinat psihic, predestinat de istoria noastră trecută și de circumstanțele prezente, dar în măsura în care suntem agenți liberi, colaborarea noastră este, de asemenea, auto-realizarea viselor și a destinului nostru. Ne visăm viitorul, punem în scenă și repetăm pentru ceea ce urmează să vină și ne deschidem către noi posibilități relaționale.”[/blockquote]
Rândurile acestea sunt dintr-un articol scris de L.Aron si G.Atlas – Enactment generativ: amintiri din viitor, apărut in Psychoanalytic Dialogues in 2015. Cum apare din rândurile de mai sus si cele ce urmează, autorii încearcă sa sublinieze faptul ca faptele/actele noastre au nu numai o determinare in trecut, ci si amenajează scena pentru un viitor. Fiind un articol scris in doi, poate ca este necesar sa fie „citit” in doi pentru a fi înțeles, așa cum trecutul se împletește cu viitorul.
In fond, aceasta idee, din perspectiva mea, completează viziunea psihanalitica de baza care nu e îndreptată, așa cum se crede/spune de obicei, înspre trecut ci înspre prezent. Ajungem in mod coerent si natural sa studiem istoria persoanei din fata noastră, nu pentru ca ne interesează in primul rând cum a fost, ci pentru ca vedem un blocaj in prezent si căutam sursele acestui blocaj. Daca am găsi acele surse si motivații in prezent, cu siguranță căutarea anevoioasă de sensuri si semnificații, motivații si determinări, ar fi mult mai scurta sau chiar eliminata. De altfel, in prezent, senzația este ca adesea căutarea in istorie vine ca o defensa in fata clarificării prezentului. Din punctul acesta de vedere, chestionarul detaliat (detailed inquiry) a interpersonalilor este o tehnica excelenta care chestionează, așa cum ii spune si numele – detaliat – ce s-a întâmplat in prezent, cum arata secvența supusa atenției in prezent, minuțios.
Alături de acesta baza a căutării psihanalitice, autorii adaugă o alta, pe care o numesc generativa si care, așa cum am înțeles-o eu, se refera la faptul ca atunci când permiți interiorului sa creeze o imagine a viitorului tău, aceasta, având-si propria energie, te a-trage înspre ea, ca si cum dintr-o data, viitorul pe care l-ai creat in mintea ta te forțează sa o iei intr-o direcție sau alta. De obicei concepem asemenea momente ca repetiții sau picam in extrema cealaltă, numindu-le profeții.
Îmi pare ca are o anumita eleganta faptul de a concepe legătura intre un gând al viitorului si viitorul propriu-zis, fără nimic mistic in ea. De altfel, daca acordam atenție conținuturilor interne, vom vedea ca, cu cat sunt mai profunde, cu atât își au energia lor si, intr-un fel, destinul lor. Intr-un fel, chiar cred ca Stern avea dreptate când spunea ca nu putem obține de la noi ceea ce ne dorim cel mai mult, in sensul in care nu ne putem determina in totalitate, prin propria voința conștientă, mersul in lume, așa cum nu putem sa adormim după dorință.
Mai spun autorii:
„Analistul este întotdeauna un participant la modelarea inconștientă a viitorului pacientului, dar presupunerea că putem ajunge întotdeauna să cunoaștem contribuția analistului este, desigur, o iluzie. Inconștientul analistului nu este mai puțin complex decât cel al pacientului, astfel că ne concentrăm asupra acelor lucruri pe care nu le putem cunoaște pe deplin sau pe care nu le putem cunoaște deloc. În acest caz, deși evităm orice sentiment de certitudine, sau de stăpânire a inconștientului analistului, ne putem juca cu ideea că reveria analistului… a fost o expresie a visării vieții pacientului său, precum și a propriei sale vieți…”
Acesta nu este un text simplu si nici nu cred ca poate fi citit oricum. In el răzbate, as zice, in primul rând nevoia unei pregătirii interioare a analistului, foarte buna. In al doilea rând, citatul de mai sus, da seama de o așezare in ascultare a materialului, fara a forta concluzii pripite – ma refer si la așezarea analistului fata de materialul ședințelor, dar si la așezarea cititorului, fata de textul in cauza. As indrazni sa zic ca, dat fiind titlul articolului lor, textul trebuie citit in perspectiva temporala – iar aceasta nu trebuie uitata deloc. Cum spun si ei…”ne putem juca cu ideea”…
Reverberatiile cuvintelor „ne concetram asupra acelor lucruri pe care nu le putem cunoaste pe deplin sau pe care nu le putem cunoaste deloc”, duc catre capacitatea noastra de a sustine atentia in fata necunoscutului, de credinta intr-un adevar emotional al schimbului uman si al fiecarui participant la acest schimb. Adica nu ne lasam pe mana faptului ca cunoasterea noastra e limita de puterea inconstientului, ci dimpotriva, cum spuneam in alta parte, „dezvoltam o fenomenologie a insinuarilor de adevar emotional” (https://psihanalitica.com/insinuari/).
Si inca, ne spun Aron si Atlas:
„Enactment-ul, ca orice altceva între pacient și analist, poate fi restrictiv, limitativ și distructiv, sau poate fi expansiv, favorabil creșterii și creativ. Prin urmare, analistul trebuie să încalece pe un paradox, fiind mereu sceptic, punând întrebări, căutând în sensuri ascunse, căutând dinamici inconștiente în joc, marginea trenantă, o hermeneutică a suspiciunii, în timp ce, de asemenea, și paradoxal, are încredere în procesul inconștient, căutând marginea conducătoare, și predându-se fluxului continuu al dimensiunii enactive a analizei, bazându-se pe o hermeneutică a credinței (Ricoeur, 1970).”
Da, vorba cântecului Înapoi la zero: „Cu o mana pe drum ma îndrepți/ Si cu alta îmi întuneci cărarea”. Intre cele doua nuanțe, tensiunea conținerii este generativa – cred ca, in fond, de-asta îmi place sa mă joc in minte cu paradoxul lui Schrodinger – pana nu deschid cutia nu stiu cum e „pisica”…poate fi oricum un enactment – poate fi distructiv sau creativ. Poate, parafrazându-l pe același Stern, poate ca atunci când suntem înțelepți, înțelegem ca este un pic din amândouă…
Astfel, ne putem gândi ca atunci când visam, visul are loc, si automat, ne situează intr-un context; acel context ne poate influenta deciziile, modul in care privim ce urmează sa se întâmple cu noi in viață, iar prin acest tip de influenta, „ne ghidează”, ne aduce in apropierea visului nostru, care, odată visat, isi are viata lui in noi, asa cum personajele dintr-un vis, isi au, uneori, viața lor in lumea noastră interna. Iar daca visul este unul dintre glasurile prin care ceva mai profund din noi ne vorbește, atunci iată-ne fata in fata cu propria ființa ce-si urmează drumul si-si are si martorul ei in conștiința noastră, ce o influențează si cu care, in condiții potrivite, se joaca așa cum fac copii mici – intr-un spațiu generativ, la interfața lumilor si timpurilor.
L.Aron si G.Atlas – Enactment generativ: amintiri din viitor, Psychoanalytic Dialogues, 25:309-324, 2015