Despre mentalizare

[blockquote align=”none” author=”Fonagy si Bateman”]„Mentalizarea se referă la acordarea de atenție stărilor mentale proprii și ale celorlalți, alături de conștientizarea implicită sau explicită a faptului că aceste stări mentale sunt reprezentări ale realității, dintr-una dintre numeroasele perspective posibile.”[/blockquote]

Intr-un alt limbaj folosit de aceeasi autori si nu numai, mentalizarea este capacitatea de a gandi despre propria minte si mintea celorlati, cum zic ei, a tine mintea in minte. In orice caz, citatul de mai sus reprezinta definitia pe care autorii o dau procesului mentalizarii. In cele ce urmeaza as dori sa ma opresc un pic asupra semnificatiei si importantei mentalizarii.

• Faptul de a avea stari mentale nu inseamna neaparat si faptul ca gandesti, gandirea fiind o procesualitate specifica. Stiu ca pare o chestiune foarte simplu de inteles si aproape ca ma si intreb de ce ma gandesc la lucrurile astea atat de simple. Argumentul meu este ca in cele mai multe situatii nu ajungem sa ne intrebam daca ceea ce ne furnizeaza mintea noastra este gandire sau continut mental de o forma sau alta. Mai degraba, adesea credem ca ceea ce ne furnizeaza mintea este gandire. Ei bine, o chestionare in plus nu strica niciodata. 
• Continutul mental ne-mentalizat, cum i-ar zice Fonagy si ceilalti autori, este din seria obiectelor mentale. Ei mai spun ca mentalizarea este actiunea de a face un “ceva” mental sau a-l elabora mental; astfel ma gandesc ca a mentaliza este felul in care transformi un obiect mental intr-un gand elaborat. (Pentru a intelege mai bine diferenta intre un obiect mental si un gand semnifcant puteti citi si articolul acesta – https://psihanalitica.com/somn-si-vis/ )
• Dar mentalizarea nu inseamna numai a gandi la propriile stari mentale si ale celorlalti, ci a le acorda atentie. Imi pare mie ca asta inseamna un fel de spatiu interior in care poti lasa anumite continuturi interne, stari mentale, sa fie cum sunt ele si tu sa le poti „observa”. Si asa mentalizarea se suprapune partial cu ceea ce numim introspectie. As indrazni sa spun ca introspectia este o functie a mentalizarii, care este o capacitate bazala a mintii. Pare ca mentalizarea implica mai mult decat introspectia, pare ca o face posibila.
• Un alt aspect valoros as zice ca este acela relational. Desigur ca este super-important sa iti poti cerceta mintea cu starile ei mentale. Dar cel putin la fel de important este sa poti cerceta mintea celorlalti oameni intr-un fel asemanantor. Ce inseamna asta? Pur si simplu faptul ca gestul unui om are ca baza niste stari afective si mentale care il genereaza. Prea adesea credem ca intelegem ce fac si spun ceilalti fara a lasa loc macar un pic pentru intrebarea – dar oare ce (altceva) l-a determinat sa faca asta? Ganditi-va numai cat de rapid „acordam” intentii rele celorlalti, inainte de orice chestionare.
• Intrebarea de mai sus este pusa in lumina de ultima parte a definitiei – starile mentale reflecta una dintre posibilele perspective asupra realitatii. Asta nu le invalideaza existenta si valabilitatea. Nicidecum. Insa lasa loc unui travaliu de extindere a intelegerii, unei noi posibile intrebari, unei alte perspective mai cuprinzatoare, poate mai profunde. Gesturile noastre, chiar si gandurile noastre, suporta multe semnificatii. Stim cu totii ca aceeasi amintire, la momente diferite poate fi privita diferit – amintirea ramane aceeasi dar contextul prezent se modifica si odata cu el perspectiva.
• Mentalizarea are legatura cu faptul de a nu inchide discutia intr-o singura perspectiva, de a permite interiorului si mintii sa reflecteze asupra ce se afla inauntru si in afara, nu e un “care pe care” sau cine are dreptate. Ci e despre fluiditatea mintii in a genera intelesuri proprii dar si a cuprinde intelesurile celorlalti…sau macar a nu te grabi sa acorzi propriile intelesuri gesturilor celorlalti.