O discutie despre ura mi se pare foarte importanta in conditiile in care traim astazi in/prin/din atat de multe perspective. Si ma refer acum, pe de o parte la numeroasele conflicte active de-a lungul si de-a latul lumii, conflicte ce sunt expresia prin excelenta a urii impotriva naturii umane. Iar pe de alta parte, am in vedere faptul ca o discutie despre ura poate se ne arunce in fata (voiam sa zic in albul ochilor) o provocare majora, si anume aceea de a ne privi propria ura, de a ne (re)descoperi privirii vulnerabilitatile ascunse din noi.
Iar aceasta provocare este cu atat mai mare cu cat (am aflat si eu la un moment dat) maiestria diavolului este aceea de a ne face sa credem ca nu exista. Am fost speriat la gandul ca as putea uri si in acelasi timp ura mea ar putea fi atat de bine disimulata in (si de) propria mea minte, incat sa nu stiu ca urasc. Teribila perspectiva! Mai apoi am aflat si ca raul se ascunde in detalii si am capatat in felul asta un intemeiat motiv de a fi mai atent.
Continuarea aici:
https://www.psihoterapiepsihanalitica.com/articole-psihanaliza/2019/3/magia-spaimei-sau-jocul-de-a-ura