Ca orice alta activitate si psihoterapia psihanalitica se desfășoară într-un anumit fel, într-un anumit loc, după anumite reguli. Acestea sunt strânse in conceptul de cadru terapeutic iar responsabilitatea pentru cadru ii revine terapeutului. As dori sa aduc in discuție o altfel de modalitate de a vorbi despre cadrul terapeutic punând accentul pe raportarea pacientului la acest cadru.
La prima vedere lucrurile par destul de simple: invatam care sunt regulile de desfasurare care vor alcatui cadrul, cu timpul aceste reguli devin internalizate iar cadrul terapeutic devine un cadru terapeutic intern. Aceasta, dupa cum se intelege, necesita un spatiu temporal in care are loc efortul de intelegere si adaptare personala. Pe de alta parte insa este evident ca a organiza un cadru terapeutic “perfect”, poate mai usor de inteles ar fi “ca la carte”, faptul in sine si singur nu poate asigura succesul therapeutic. Lasand deoparte interventiile specific psihanalitice, cred ca nu intotdeauna suntem constienti ca si pacientul are un cadru al sau, un cadru de functionare psihica in limitele caruia se “misca” adica se manifesta psihic. Cred ca un bun proces terapeutic consta si intr-o sincronizare a cadrelor de functionare psihica ale celor doi participanti. In momentul in care terapeutul asigura un cadru optim de functionare este foarte usor de observat tendintele transferentiale ale pacientului si asa incepe constructia interpretarii.
Ne putem gandi si ca oamenii sunt de fapt diferiti dincolo de ceea ce ne face asemanatori. Ma gandesc ca daca un terapeut ar trebui sa primeasca un numar mare de clienti, el va fi pus in fata unei incercari destul de grele adica de a recunoaste diferenta dincolo de asemanare adica de a putea accepta o functionare a cadrului diferita intr-o masura mai mare sau mai mica. Si asta pare a da calculele peste cap, caci psihoterapia psihanalitica, ca orice alta psihoterapie, are cateva trasaturi generale. Iar daca eu ca terapeut imi formez un stil, cat de rapid va trebui sa-l modific? Nu cumva odata cu urmatorul client suficient de diferit de mine? Pentru ca altfel va trebui sa lucrez numai cu persoane care imi seamana mai mult, doar asa eu nu as mai fi nevoit sa depun efortul de a-mi mentine limitele cadrului meu terapeutic – desigur inradacinat in felul meu de a fi – prea flexibile. Sau altfel spus daca accept sa lucrez cu persoane diferite de felul meu de a fi, accept ca trebuie sa fac efortul constant de transformare si acceptare a diferitului, a necunoscutului, a neștiutului.
Cadrul psihanalitic permite un tip special de libertate care nu poate fi regăsit nicăieri altundeva. Mi se pare însă ca desi de fiecare data încerc sa creez un câmp terapeutic primitor, flexibil, neintruziv, asa cum spuneam mai sus acest lucru nu conduce catre schimbare. Si pare ca drumul către ceea ce acum numesc schimbare (si e o intreaga discutie despre acest termen pe care nu o deschid acum) nu se poate realiza decat daca imi mentin acest tip de cadru si in acelasi timp acord atentie la fel de multa cadrului celuilalt. Imi pot imagina cu usurinta un client care isi poate spune: da, uite, terapeutul meu se straduieste sa imi asigure un mediu potrivit pentru a ma schimba insa eu nu ma pot schimba pentru ca vrea el si uneori nici daca vreau eu; pentru a ma schimba trebuie sa-mi permit sa ies din cadrul in care am trait pana acum si sa privesc mai mult in afara mea (vreau neaparat sa subliniez ca acel “in afara mea” il consider o iluzie a celui ca nu stie ca “afara” e totuna cu “inauntru” la nivelul la care se afla). Sau, uite ca omul asta ma asteapta mereu asa cum a spus ca va face, se comporta frumos si pare si ca intelege ceva esential din mine, el vorbeste cumva diferit dar imi pot da seama ca pentru a intelege ce se intampla in mine trebuie sa fac un efort sa ma las in voia unui curent asupra caruia nu am nici un control.
Cadrul terapeutului încearcă sa fie o compresa pe rana deschisa de modificarea cadrului clientului. Evident fiecare e responsabil de cadrul care ii apartine si cu cat un terapeut este mai responsabil de propiul lui cadru cu atat mai mult aceasta atitudine se poate traduce ca respect pentru clientul sau si asigura un mediu emoțional propice deschiderii rănii.