[blockquote align=”none” author=”Melanie Klein”]„…dezvoltarea Eului și relația cu realitatea depind de măsura capacității Eului de a tolera, într-o perioadă foarte timpurie, presiunea celor mai timpurii situații de anxietate. Și, ca de obicei, este o chestiune ce ține de un anumit echilibru optim între factorii implicați. O cantitate suficientă de anxietate este baza necesară unei abundențe a formării de simboluri și a fantasmelor; capacitatea adecvată a Eului de a tolera anxietatea este esențială pentru ca anxietatea să fie perlaborata satisfăcător, pentru ca această fază elementară să aibă un deznodământ favorabil și pentru ca dezvoltarea Eului să fie reușită.”[/blockquote]
„Freud a postulat o fază de latență după vârsta de șase ani sau cam așa ceva, în care copilul, datorită faptului că a dezvoltat apărări mature, în special refularea, care mențin ideile perturbatoare în afara conștiinței, este temporar scutit de intensitatea confruntării cu puternicele impulsuri primare și se poate concentra pe învățare și socializare. Asaltul hormonal al pubertății introduce adolescența și consolidarea finală și uneori furtunoasă a tuturor provocărilor și rezolvărilor timpurii. Odată cu maturitatea sexuală, devine posibil ca oamenii să își comprime toate problemele orale, anale și oedipiene într-o experiență plăcută a genitalității adulte, o condiție ideală caracterizată de capacitatea unei persoane de a integra dragostea, agresivitatea, dependența și sexualitatea într-o relație cu o altă persoană.” (Nancy McWilliams)
*
Am pus laolaltă doua citate care cred ca pot furniza material pentru a reflecta un pic asupra problemei anxietății, o problematica întâlnită in prezent cu un grad parca mai mare de impact, de „agresivitate”.
E adevărat ca din cele doua citate nu rezulta de unde vine anxietatea si cred ca asta e o dezbatere care poate avea loc, însă nu aici. Ca si fir pe care sa ne sprijinim, in ambele texte apare ideea impulsurilor primare care pot perturba funcționarea optima a psihicului si mintii noastre. Pentru Melanie Klein, anxietatea are legătura cu partea de distructivitate înnăscută din noi – când sadismul nostru inerent începe sa se manifeste, foarte devreme in viață (adică in primul an de viață) apare anxietatea iar psihicul trebuie sa rezolve cumva aceasta situație. La momentul cu pricina nu are resurse interne pentru a face lucrul asta, asa ca singura posibilitate este sa „arunce” partea „rea”, sadica si odată cu ea întregul conflict, afara din spațiul intern – este ceea ce noi numim azi proiecție. Sunt autori psi foarte respectați care spun ca războaiele sunt posibile tocmai datorita acestor mecanisme proiective – dificultatea sau incapacitatea de a-ti recunoaște „răul” interior, te face sa îl vezi la ceilalți si astfel ești motivat sa te „aperi” împotriva lor, pentru ca știi ca odată ce ajunge înăuntrul tău, nu vei putea sa-l suporți.
Buuun…in orice caz, atunci când „răul” apare – la început – înăuntrul nostru, conflictul cu „binele” existent acolo, generează tensiunea pe care o numim anxietate. Noi zicem ca este o fantasma a copilului, dar la fel de bine cred ca se poate spune ca este si o fantasma a adultului care încearcă sa înțeleagă.
Dar vedeți, daca lucrurile se desfășoară cum am spus mai sus, este foarte probabil sa nu mai rămână resurse interne pentru învățare, socializare, pentru integrarea dragostei, agresivității si toate cele ce ni le enumera Nancy acolo. Klein ne spune, in stilul ei direct si total, ca relația cu realitatea depinde de negocierea anxietății…bine, si relația cu propriul interior. Ca daca tot ce găsești acolo este conflict, nu-i de mirare ca vrei la un moment dat sa trăiești si fără, chiar daca asta înseamnă ca fie îl arunci pe umerii altuia – măcar si momentan – fie introduci ceva înăuntru – medicamente, substanțe – pentru a atinge o clipa de liniște.
Am putea spune, din cele de mai sus, ca anxietatea este extrem de importanta pentru buna funcționare a organismului uman. Exact cum zice si Klein – un pic de anxietate pune mecanismele in lucru, multa anxietate paralizează sistemul. Iar un sistem paralizat este ceea ce cred ca azi am putea spune ca are legătură cu zona de confort – adică este un sistem care menține la limite minime schimbul cu exteriorul, integrarea de noi informații in sistem fiind minima pentru ca schimbul informațional poate genera anxietate in interior, pentru care ne trebuie mecanisme de amenajare. Deci iată cum putem înțelege ca un om care sta in zona lui de confort, nu e pur si simplu un om leneș sau care se mulțumește cu ce are, ci este posibil sa fie un om care nu are mecanismele interne necesare pentru a înainta.
Eliberarea de o cantitate mare de anxietate cred ca este un schimb care se petrece într-un anume echilibru si înțelegere. Uneori este posibil ca un celălalt, terapeutul, sa poată asigura spațiul necesar pentru acel început de echilibru si înțelegere; alteori intensitatea este prea mare si medicația este primul pas, pentru ca mai apoi terapeutul sa poate începe „amenajările interioare”. Iar acel schimb cred ca este intre tensiunea interna si beneficiul actualizării – trebuie sa suporți un grad de tensiune interna pentru a beneficia de o organizare mai înaltă. Uneori pentru asta sunt necesari ani buni de lucru intern. Înțeleg aici actualizarea ca pe atingerea potențialului pe care fiecare dintre noi îl avem. La fel cum ne simțim bine atunci când vedem, auzim, mergem bine…la fel ne simțim bine când putem alcătui un amestec echilibrat de reflecție, iubire si ura, dependenta si autonomie, joc si sexual – si ne simțim bine pentru ca e in natura noastră.
Înainte de a încheia, mai pun in lumina o mica înțelegere, in legătura cu celelalte articole pe care le-am scris si care îmi pare ca se ivește din scurtul citat din Klein – legătura dintre Eu si realitate se face si prin (nu exclusiv, bineînțeles) formarea de simboluri…si iată cum uneori formarea de simboluri – cuvintele – este împiedicată de anxietate. Îmi pare ca spune ca relația noastră cu simbolurile/cuvintele are legătură cu capacitatea noastră de a ne conține anxietățile. Hmm…