[blockquote align=”none” author=”Eigen”]„Dezvoltăm o fenomenologie a insinuărilor de adevăr emoțional formulate cu convingerea și cu conștientizarea faptului că este posibil să ne înșelăm. Ne propunem în credință să ne conectăm cu ceea ce se află dincolo de reprezentările noastre, în timp ce ne folosim reprezentările pentru a lumina misterul a ceea ce suntem. Trăim vieți paralele cu noi înșine în ființa și cunoașterea noastră și dezvoltăm o încredere critică în posibilele puncte de intersecție, dacă intersecția ar fi posibilă. Comuniunea cu O este o aventură imaginativă, nu o certitudine dobândită, care să fie luată de la sine. Această realizare ne ajută să ne menținem onestitatea, în același timp ne oferă un nou stimulent pentru tatonări inspirate.”[/blockquote]
Pasajul acesta e din articolul lui Eigen „Area of faith in Winnicott, Lacan and Bion” si pare sa concentreze in el multe idei, care pot face obiectul reflecției. Atitudinea grijulie si, in același timp, ordonata si doritoare, este prezenta in toate frazele citatului. Parca ne mișcăm odată cu autorul de-a lungul unor linii de experiență foarte delicate si subtile, si trebuie sa avem grija la fiecare pas pe care il facem, pentru ca „e posibil sa ne înșelăm”. In călătoria aceasta este musai sa fim atenți, a se citi, este obligatoriu sa fim creativi, curioși si gânditori (funcția alfa e necesar sa funcționeze).
Vom face in călătoria vieții noastre, ca si in psihoterapie, insinuări de adevăr emoțional, pentru ca știm ca ceea ce e „dincolo” este acoperit de un val pe care nu-l putem da la o parte. Avem trei categorii ale realității la care ne putem ralia: cunoscutul, necunoscutul si incognoscibilul. Adevărul emoțional pare a tine un picior in necunoscut si un altul in incognoscibil. De aceea vom face insinuări fenomenologice, vom încerca sa citim adevărul din ceea ce se vede, știind ca, in realitate el nu se vede, nu se simte, nu se gândește, el doar este in-sine.
Credința la care face referire Eigen in acest text este exact acest tip de credința, care presupune ca „dincolo” de manifestările vizibile, dar si de cele ale mintii noastre, se afla adevărul nostru emoțional.
Pentru terapeuții psihanaliști cred ca e mai ușor de conceput adevărul acesta emoțional prin raportarea la o ședință de terapie – Bion si-a rafinat tehnica lui complicata din faimoasa Grila, pentru a putea, in apres-coup, sa identifice adevărul emoțional al unei ședințe. Desigur, asta pentru ca el credea ca in spatele tuturor schimburilor verbale si non-verbale dintre terapeut si pacient se afla ceva foarte important – locul unde se petrec vindecarea si schimbarea: zona O. Credința in O vrea sa semnifice realitatea emoțională ultima a omului, un „dincolo” al aspirației, un ideal de neatins; si asta e si pricina pentru care necesita credința. Pentru ce poți vedea si înțelege, credința nu e necesara (caci verificarea/testarea este posibila) ci numai pentru ce nu poți atinge cu simțurile si înțelegerea.
Adevărul emoțional al unei persoane NU este ansamblul schemelor mentale și relaționale, al pattern-urilor de gândire, afect și comportament. Se exprima prin toate acestea, dar nu este reductibil la ele. De aceea apar…insinuări de… Este ceva interesant și consistent in aceasta lupta dintre realitatea interna și cuvânt…gândiți-va, folosim reprezentările ca sa ne reprezentam ceva de nereprezentat. De ce am face asta? Răspunsul îmi apare simplu – pentru ca doar așa vom ști cu certitudine ca trăim vieți paralele cu noi înșine…doar formulând și eșuând in formulare putem vedea tensiunea creatoare dintre cine suntem cu adevărat și cum ne manifestam/oglindim in privirile celorlalți. Am putea risca sa credem ca suntem (doar) cum ne văd ceilalți…
A trai o viată paralela cu tine însuți cred ca presupune nu doar acest tip de tensiune, intre tine si tine (cum ar veni), dar si faptul de a te putea vedea din perspective diferite si, poate mai mult decât orice, de a cântări experiențele întâlnite in viață cu masuri nu doar diferite ci si de-necomunicat de subiective. Undeva, intre tine ca forma-gând si tine ca flux-emoție se poate sa apară o intersecție. Unii cred ca asta e posibil (ca trăire directa), alții ca nu (si rămânem in eșecul continuu al formulării). Însă, ce rămâne de o importanta vitala este ca „dezvoltam o încredere critica in posibilele puncte de intersecție”.
Textul ne spune ca acționăm intr-un mediu in care ne uitam fără sa vedem si de asta avem nevoie de încredere/credință; încrederea ca vom putea apuca ceva din imensitatea ființei noastre, din adevărul nostru emoțional. Iar asta nu e ceva ce vom face pur si simplu, ci este o aventura imaginativa. Da, e o problema de imaginație in termenii imaginației ludic-creatoare a lui Winnicott. Este spațiul tranzițional in care cream in mintea noastră ceea ce exista deja in exterior (așa cum bebelușul își creează sânul de care are nevoie, si sânul își creează bebelușul de care are nevoie); prin creație aducem intr-un univers pe care îl cunoaștem (universul propriei minți) o părticică din universul pe care nu îl cunoaștem, acel univers exterior care nu a apucat sa se constituie intr-un univers complet străin (not-me) pentru noi. Aceasta întâlnire dintre interior si exterior, in planul tranziționalului, stimulează vitalitatea si capacitatea noastră de inițiativă in cunoaștere.
Paragraful se încheie aducând in lumina bijuteria cea mai valoroasa: onestitatea. De altfel, fiecare fraza a citatului te face sa întorci capul înspre acest termen fără de care orice explorare interioara este, cel puțin, riscanta. A fi onest mi se pare atât de important încât as reformula una dintre spusele din domeniul nostru: terapeutul își va putea conduce pacientul înspre dezvoltare, in funcție de cat de adâncă si limpede ii este onestitatea. Pentru ca propria-i onestitate ii permite analistului, ne spune Eigen, sa-si deschidă spațiul intern in care adevărul emoțional al pacientului, ca si al întâlnirii lor, are loc. Altfel spus, onestitatea si credința permit adevărului emoțional sa existe intr-un spațiu „observabil” si astfel, sa putem „lumina misterul a ceea ce suntem”. Onestitatea este piatra de temelie a căutării psihanalitice.